Prelude in G minor

I just watched a movie, which even superficial as it was, really made me think.  Maybe it was the story that brought out some old ideas and present beliefs. The plot is really unimportant, what matters is what it awakened inside me.

For some time I’ve been thinking that people don’t appreciate what they have, as they should; and it grew inside me, stronger and stronger until I managed to find a way to paint my thoughts.

None of you appreciate what you have, and probably I don’t either. We just take it for granted, don’t see the beauty in every sunrise or sunset. First we consider the sunrise mundane, then the sunset, then the whole day…then the whole year. Who do we think we are to do something so horribly horrifying as that?! Who are we to stop appreciating a ray of light, a drop of rain? As simple as they are. We have become so ignorant that, when we do realize, it becomes painful.

We should love every second, every little thing…every drop of rain in a storm. We should stop taking things for granted and realize how lucky we are to be able to experience it all. To be loved. What more is there to ask?

Sad.

Please, don’t forget to appreciate a finger…a kiss.

“Why?”

“movie scenes”

Him : Ohh you gotta show me that british accent of yours!

Her   : Noo waaaay.

Him  : Please?

Her    : *takes his glasses and puts them on like a granny and starts talking on her nose* Why hello my love. How do you do?

Him  : *gasps*

Her    : Ehh?  See, now I’m the lady in Sherlock Holmes book. *winks*

Him  : *laughs*  You are simply amazing!

Her   : *innocently* Whaaa..? What did I do this time? *pretends worried*

Him : You’re a  dork! And I loooove it!

I feel good, tanananana!

Yeah, indeed. I feel good. I feel fine. Hehe and no, i’m not on pot.

I’m glad i have him, I’m glad i have her, and all the other friends and people around me. I’m glad to be safe and feel different, I’m glad I’m growing every day.

I had an exceptional weekend, with sleep, movies, jokes, puns, inside jokes, walks along the riverside, music [lots of music], chocolate and sweets… and talks in the cold dark night.

I love spontaneus inteligence and my new alphabet. I love today, and yesterday and probably next day.

I’m planning to love the whole next period of time.

Else…i have nothing much to say.

“Si eu […]” -ul

Eu stau in camera asta, tu stai in camera aia. Tot o camera. Tot un pat sau tot un scaun. Iti curge sange prin vene exact cum imi curge si mie si inima tot 4 camere are. Si tu respiri…pana la urma, acelasi aer. Te uiti la exact acelasi cer dimineata si acelasi soare te enerveaza cand iti intra in ochi.

Sunt miliarde de oameni pe pamant. Toti se uita la acelasi cer si respira acelasi aer. Toti se gandesc la atatea lucruri de-a lungul unei zile… la micul dejun, la pranz, la carti, la hainele pe care o sa le poarte maine, la un pahar cu bere rece, o ciocolata, la tema la mate sau la testul de chimie. La fel de bine unii se gandesc cum sa puna faianta…sau in ce culoare sa-si zugraveasca[,] camera…sau ce mocheta sa aleaga pentru sufragerie. Sau…la alti oameni. Prieteni, familie, cunoscuti, dusmani…sau poate la ultimul film pe care l-au vazut la tv.

Acum imaginati-va toate gandurile astea ca fiind  niste bilute gri intr-un borcan. Apoi imaginati-va cate o bila colorata in marea monotona de bilute gri. Nu e uimitor cand vezi 2 borcane cu aceeasi culoare in ele? Nu e socant?

…nu e surpinzator sa te gandesti ca asa cum tu iti pastrezi mereu gandul la cineva anume, acel cineva anume, sa faca acelasi lucru? E incredibila senzatia…  exact ce simti tu, simte si el. Incepi sa te gandesti “Hey! Do you have copyrights or what?! “. O persoana care sa se gandeasca lafel la tine. Exact asa cum strangi tu patura in brate inainte sa adormi avand un singur gand, sa faca si el. Asa cum tu chicotesti la pranz cand vezi piersici pe masa si iti aduci aminte de ceva amuzant…sa vada si el niste piersici la magazin si sa se amuze de acelasi lucru?

“Te iubesc. -Si eu te iubesc” . O sa ma considerati ciudata daca va zic ca pe mine mai mult ma socheaza “si eu”-ul?

Analiza

Am in fata, nu doi, nu trei ci patru oameni care imi confirma observatia cum ca…atunci cand suntem cu cineva, cand iubim, cu acea persoana suntem altfel. Va intrebati la ce ma refer? Fiti atenti aici.

Subiectul 1. Inainte era tafnos, incordat, cu aere de superioritate si maturitate, impotriva sirop de glucoza. Dupa, adica acum, e glumet, relaxat, copilaros si zahar tos.

Subiectul 2. Inainte era neincrezatoare, hard to get, nu prea conta cum arata si din nou, impotriva zaharurilor. Acum – increzatoare, interesated in the way she looks, si voteaza pro introducerea zaharului la cele 3 mese principale ale zilei.

Subiectul 3. Inainte era plictisitor,tacut, neincrezator, timid, cel mai probabil impotriva excesului de produse zaharoase. Acum a aparut latura interesanta, comunicativa, increzatoare… deloc timid si…clar consumator de dulceturi.

Subiectul 4. Inainte era neincrezatoare, sigura ca se poate detasa de tot si de toate, sarcastica, consumatoare de cat mai putin zahar posibil. Acum…evident, -increzatoare, “legata”, draguta [atat cat se poate] si…si ea consumatoare de zilnica lingura de zahar.

Deci…does love change the world or not?

—–

Listening to “Title and registration” – Death Cab for Cutie

Crazyness

Azi am plecat de acasa la 7.00am si..ghici la cat m-am intors? La 7.30 pm. Nu ma crezi? Daca as pune o poza cu mine acum probabil ai crede. Sau daca ai realiza cat de incet scriu, si cat de incet gandesc. Totul e incet.Imagineazati 7 ore de scoala, numai ore care mai de care, dupa care inca 2h juma’ de invatat. Plus circulatul in mijloacele de comun cu toti cocalarii si tigancile. O zi minunata. Ma simt atat de franta…da nici sa ma culc nu ma culc, ca nu e genul ala de oboseala. Momentan am mancat, si ne calmam. Apoi asteptam sa ajunga sange la creier si ne gandim la urmatorul pas.

Uite acum, mi-a adus aduc careva aminte de cum ma simteam eu. Ma vad pe mine, adica, trairile mai degraba. Si..tare am eu senzatia ca toti suntem la fel. Nu mai conteaza, strica domn’le la sanatate relatiile astea proaste…da ajuta la iq. Fiecare ce prefera.

Ziua de vineri trebuie notata undeva cu rosu in cartile de istorie. Atunci voi descoperi eu ca la materia asta ce reprezinta o mare…ce mare, ocean mai degraba -ocean planetar de confuzie…prezinta caracteristici asemanatoare cu cele ale matematicii. Sa ma exprim mai clar, vom da test. Acum, partea asta e interesanta, “cum caci” eu din momentul studierii acestei chestii-meaning cls a 6-a daca nu ma insel– nu am fost ascultata…si nici nu am dat nici macar un test. Va dati seama…e chiar uimitor….si cand te gandesti ca io cica as fi la mate-fizica adica excuse moi… info.

Am invatat sa numar pe degete. Din aprilie pana in septembrie sunt 6 luni. Stiti, am folosit lunile asa…ca pe niste betisoare, in clasa 1.

(All rights reserved)

Te rog…

“I crumble completely when you cry…”‘

…ce ma fac cu tine? ce iti zic? cum o spun?…ce sa-ti zic eu atunci?…cum sa fiu eu puternica cand si eu defapt sunt terminata. Cum sa-ti dau umarul meu cand osul meu s-a imuiat?  Ce sa iti zic cand nici eu nu mai vad lumina de la capatul tunelului? Cum sa-ti spun eu ca totul va fi bine cand defapt stiu ca nu va fi?

Te rog. Nu ma aduce aici. Nu vreau sa treci tu prin asta. Nu vreau sa fie nevoie sa te ridic, cand abia ma sustin pe mine. Nu vreau sa fi suparat. Nu vreau sa sti ce aia tristete. Nu vreau sa afli ce inseamna “drum inchis”. Ma sacrific eu, doar  sa nu treci tu prin asta. Nu ma aduce in pozitia sa mint ca totul va fi bine.  Nu ma pune sa-ti zic ca nu e un cerc inchis.

Te rog nu ma pune sa spun ce nu cred.

In love with chocolate

(All rights reserved, please do not use,multiply,copy,modify my work without my written permission)

Oamenii care ma fac sa zambesc in fiecare zi

“eu: Sti ca Nickleback sunt metal?

A: Da? Problema lor. Mie imi plac.”

“N:Good morning love”

Oare se ia…?

In mod cert stiti cum e. Nu aveti cum sa nu stiti cum e.

Da da da! Ma refer la senzatia aia de tremurici…sau de fiori reci de-a lungul sirii spinarii…sentimentul de chestii “zburatacioase” in stomac care iti urca pana in cap unde te forteaza sa zambesti. Daaa..exact la asta ma refer. Chestia aia care se intampla de fiecare data cand o spune. Da, chestia aia! Aia pe care nu o pot spune eu in anumite contexte si totusi lui o pot spune. Ati ghicit deci la ce ma refer! Sentimentul care te face sa zambesti jumate de ora in metrou dupa o zi de tot cacatul, unui mosulet…sau oricui altcineva. Si asa nu vezi…te uiti in gol. Iti repeti aceeasi propozitie in minte de mii de ori si de fiecare data te ia prin surprindere. Daaa…niciodata nu te astepti. Si si si atunci cand te astepti defapt nu te astepti. Inteleeeeegi?:D Da? E bine atunci. Alte simptome urmeaza…si peste 1 ora jumate simti fiori care iti trec prin fiecare nerv si muschi si intelegi ca in mod paradoxal nu intelegi nimic. Nu sti ce vrei, ba iti convine ba nu iti convine, te mai alinti, mai repeti un pic mai scri ceva pe blog…si mereu e o alternanta rapida de senzatii care iti obosesc creierul si in special inima. Oboseala in sensul bun. O oboseala care e atat de energizanta! a naibii oboseala…Cred ca poti sa stai sa te uiti 3 ore la tavan si o sa ti se para interesan (si va jur ca am tavanul alb fara desene)t. O sa simti cum creierul iti lucreaza la maxim, defapt cum fiecare organ are activitate maxima si totusi te simti atat de relaxat si calm…un calm agitat.

Uite uite uiteee ce imi faci!

….Ati inteles tot, nu? haha