FloareDeColt

Scuzati-mi indelungata absenta, dar sunt plecata in “holidei” la greci. As vrea sa va zic ca va scriu de pe o plaja nisiopoasa si fierbinte dar sunt intr-o camera de hotel in care miroase a lac.

Mai scuzati-ma inca o saptamana, ca e prea mult ce vreau eu sa va zic si nu am timp.

Sunt bine, sunt chiar uimitor de foarte bine, din toate punctele de vedere…poate mai putin din cel al amigdalelor.

Si iata ca am reusit. Acum ma simt implinita. Si stiti de ce? Pentru simplulfapt ca nu mi-a mai starnit sentimentul ala rascolitor in stomac, ca amintirile nu au ajutat si nici vorbele-i nu m-au inmuiat. Daca pana acum avea vreo indoiala care ar fi the bad guy, acum sunt sigura. Haha. E chiar hilar sa ma privesc, cum alergam cu bratele deschise spre ceva ce acum ma scarbeste. Dar poate asa se intampla…N-am eu de unde sa stiu. In orice caz, am descoperit cum e sa ai ceea ce imi lipsea atunci, si tre sa recunosc ca imi place. Imi place sa fiu eu in postura lui de atunci, adica…cum sa va explic. Nu sunt pentru ca nu vreau sa fiu. Dar daca as fi la fel de ignoranta + alte 1000 de chestii negative situatia ar fi la fel. Doar ca nu pentru mine. Incep sa descopar cu ce se mananca ideea asta ca doi oameni se plac reciproc si au gesturi reciproce, si de ce sa mint, mi se pare de-a dreptul fascinant. Incepusem sa nu cred ca exista asa ceva. Nu vreau sa induc ideea ca sunt intr-un moment din ala de legata la ochi de indragostita ca nu sunt…dar poate tocmai asta imi da posibilitatea sa vad lucrurile mai din dinafara. Iar ceea ce vad, se aproprie de ceea ce …nici nu stiu. Dar e e interesant in orice caz. Ma uimeste omu’ asta.

Continuu si constant.

[continuarea "He didn't call"]

Era seara. Eram in liftul spitalului si imi retusam machiajul abia observat. Ma grabeam si i-am urat “Noapte buna” rapida tipului de la receptie si am alergat spre usa. Tocurile mele faceau un zgomot gol pe marmura din holul spitalului. Totul era gol, era tarziu si eu iar statusem sa imi termin lucrarile. Aveam in gand sa ajung acasa, sa dau drumu la apa din cada, sa aprind lumanarele parfumate si sa ma afund in apa fierbinte pe fundalul linistit al  muzicii.

Afara ploua. Aici ploua mereu. Iarna trecuse si nici urma de zapada. Numai frig, ploaie si soare. Nu mai vazusem zapada de cand plecasem de acasa. Cativa ani, nu foarte mult, dar pentru mine erau o bariera in timp ce ma imbatranea. Ma faceau mai serioasa si in acelasi timp mai dorinica sa traiesc. Ce lasasem in urma nu mai conta, era in urma mea si eu trebuia sa invat sa nu ma uit in urma.

Ma scuzati ca am deviat de la subiect, dar mi se intampla adesea ca gandurile sa mi se le agate de maruntisuri si sa ajunga pe alte meleaguri, indepartate de subiect. Revenind, spuneam ca ploua…

Am iesit pe usa rotativa a spitalului si am aterizat intr-o imensa baltoaca. M-am udat pana peste genunchi si mi s-a rupt tocul. Mi-am scos si celalt pantof, si cu incaltarile in mana m-am indreptat furioasa spre strada. Am facut semn primei masini galbene din peisaj, dar s-a indepartat vuind. Am mai incercat o data, insa si de aceasta data s-a soldat cu un esec. Puterile imi ajunsesera la limita inferioara, nu mai puteam rezista si m-am indreptat cu lacrimi in ochi spre o banca ce trona singuratica undeva in stanga mea. M-am asezat si am simtit cum bobite calde sarate, se amesteca cu picaturi reci de ploaie. M-am lasat pe spate si m-am uitat spre cer. Ma uitam la negrul absolut ce acoperea orasul, simteam cum apa mi se scurge pe obraji, cum imi trece prin bluza si imi uda pielea si imi puneam intrebari fara raspuns. Mi-am aruncat privirea deznadajduita pe trotoarul de vis-a-vis. O fata tanara intr-o rochie neagra, isi agata fericirea de bratul unui barbat cu o umbrela in mana. Un sunet cristalin, tineresc si jucaus mi-a ajuns la urechi. Radeau!

Mi-am luat capul in maini si am inceput sa numar liniile de pavaj. Stateam ca si cum as fi asteptat ceva, un miracol care sa imi schimbe viata. Numaram linile cimentului rece si picaturile grele ce se loveau de el. Numaran secundele pierdute, si imaginile mi se derulau ca un film de prost gust prin fata ochilor pe o melodie ciudata.

Ploaia s-a oprit. Nu mai simteam apa rece curgandu-mi prin par si scurgandu-mi-se pe gat pana pe spate. Insa picaturile continuau sa loveasca cu nepasare pavajul rece. Ma gandeam ca am innebunit. Mi-am sters ochii si am ridicar usor privirea.

Atunci am inteles de ce nu mai ploua.

[continuarea "Inceput"]

In aste cateva zile nu mai auzisem nimic de la tine. Nici un telefon. Nimic. Asteptam sa se intample ceva, ceva minunat si neasteptat, cum asteapta un copil Ziua de Craciun, sa-si despacheteze cadourile mult asteptate. Ma imbolnaveau filmele difuzate pe canalele de televiziune, toateee….dar absolut toate cu aceelasi subiect: cum o tipa nefericita isi gaseste pacea si fericirea eterna printr-un tip. Emotionat, dar nu pentru mine. Incepusem sa ma obisnuiesc cu situatia, ba chiar cateodata ma condamnam la suferinta pentru ca m-am lasat purtata de sentimente. Chirurgii trebuie sa fie reci, sa taie si sa aiba miscari logice si clare. Noi nu aveam voie sa gresim atunci cand desfacem un om in bucatele si il coasem la loc, asemenea unor copii ce se joaca cu un puzzle. Avem si noi sedinte in care purtam fuste din stofa gri si lantisoare delicate, atunci nu mai purtam halate, dar statutul de doctori ramane. Si e necesar sa ramana.

Ma simteam dezamagita de propriile mele trairi, si ma certam crunt ca pentru o clipa am crezut in ceva ce plutea firav, undeva mai sus de realitate. Chiar crezusem ca esti altfel, ca sarutul ala a insemnat o schimbare in drumul molcom pe care il luase viata mea in ultima vreme. Incepusem sa revin la runtina zilnica. Trezire, dus, o cana de cafea la Starbucks-ul de vis-a-vis, nelipsitul ziar din taxi si…obisnuitul halat alb, monoton. Arareori ma vedeam cu cate un tip, la un restaurant de lux din centru, il lasam sa plateasca si apoi luam drumul spre cel mai intunecos hotel sau ne adapam dorintele infocate la el in apartament. Mult inainte sa se trezeasca eu eram plecata, si ma indreptam trista, cu un gust amar in gura spre casa. Da, in ultima vreme gustul amar aparea de fiecare data cand un tip de la bar imi cumpara de baut, sau cand imi fura o noapte din viata. Unele nopti erau groaznice, altele extraordinare, dar niciodata nu ma mai vedeam cu el. Never. Asta era regula. O data si atat. Urmatorul. Ei bine, cand te-am cunsocut pe tine…mai degraba sarutat chiar am crezut ca va o fi o schimbare. In ora in care ne-am pierdut prin parc mana in mana vorbind despre nimicuri am crezut ca pentru tine pot fi o persoana mai buna. Oare sa ma fi inselat? Oare nu ai fi meritat efortul meu? Poate eram eu prea naiva…

Zilele au trecut repede si intrebarea singuratatii ma apasa din ce in ce mai tare pe umeri, si cateodata ma simteam doborata de ea. O declaram invingatoare. Renuntasem la “noptile pline de dorinte si juraminte arzatoare de dragoste vesnica ce se incheiau dimineata” complet. Ma simteam o fiinta murdara, scarboasa. Dar continuam sa tai cu aceeasi precizie piepturile oamenilor, sa le scot inimile, sa le aranjez, reglez ticait-ul, si sa accept cu un zambet fortat multumirile si imbratisarile pline de recunostiinta ale celor salvati.

Toate pana cand…

Tot universul si-a unit fortele impotriva mea.

Stiu ca nu imi pasa. Stiu ca nu trebuie sa scriu pe blog. Stiu ca I’m just gonna repress everything in some dark twisty place till one day i’ll snap and kill him.

O seara placuta.

Stau in fata paharului cu whisky si studiez cuburile de gheata. Atat de reci…umede…si trasparente. Gandurile ma napadesc si ma las purtata pe aripile mintii in…

Marti 28 februarie

Iti simteam privirea staruitoate fixandu-mi spatele si incercam sa ma concentrez pe prezentare. Vroiam sa termin si atat. Dar cum era sa se intample asta cand iti simteam rasuflarea in ceafa. Ochii tai ca doua boabe de cafea imi blocau creierul, simteam cum energia se scurge din mine, cum imi pierd ideile si cum mi se usuca gura. Continuu sa vorbesc, dar clar e ceva neinregula cu mine. Singurul lucru pe care mi-l doresc e sa se termine o data. Nu ma puteam intoarce, nu iti puteam izgonii staruinta diavoleasca. Creierul mi se infierbanta si vroiam sa ma intorc sa arunc cu o carte in tine. Dar nu puteam...

Nu ma stiai si nu te stiam. Faceai parte din comisie si nu iti puteam face nimic. Nu aveam de ales, trebuia sa termin. Si am terminat. M-am indreptat spre scaun, consumandu-mi ultmul strop de energie si m-am asezat. M-am lasat pe spate si am respirat adanc, ignorand felicitarile colegilor, facute in soapta. In capul meu erai tu. Numai tu.

M-am trezit din visare mult dupa incheierea sedintei. Mi-am dat seama ca nu mai era nimeni la masa. Am ridicat privirea si tu, erai tot acolo. Aceeasi pozitie, aceasi privire chinuitoare. Pentru o clipa, privirile ni s-au intalnit si imediat am plecat fruntea sub greutatea sclipirii diavolesti din ochii tai negri. Simteam cum cu fiecare secunda, imi asezi greutati pe umeri, ca imi blochezi creierul si nici nu pot gandi. Inecercam sa fac ceva, dar nici nu stiam ce as vrea sa fac.

Intr-un moment de panica m-am ridicat brusc. Ti-am evotat diplomatic privirea  privindu-mi pantofii si asezandu-mi fusta din stofa gri, dupa care m-am indreptat spre usa. M-am oprit brusc in fata usii cand am auzit ca te ridici. Ti-am auzit pasii si i-am numarat. 10 mai exact…10 pasi in 5 secunde. 5 secunde care imi vor fi schimbat viata. Am stiut cand te-ai oprit in spatele meu, ti-am simtit respiratia calda si calma mangaindu-mi umarul.

Un virus mi s-a imprastiat prin vene. Caldura arzatoare m-a cuprins si m-a invaluit in fiori. Am simtit cum se modica ceva in mine.

Fara sa-mi calculez gesturile m-am intors incet. Cu frica. Ca in fata unui demon.Mi-am ridicat usor privirea si m-am oglindit in ochii tai. Lucirea ma chema si eu imi afundam verdele de smarald al ochilor in negrul tau. Am simti cum un fior imi strabate sira spinarii si cum mi se inteteste respiratia. Te-ai apropiat din ce in ce pana cand respiratia ta calda imi mangaia obrazul. M-am tras un milimetru inapoi si apoi totul s-a topit intr-un sarut…

In ultima vreme…ce am facut eu in ultima vreme? Pai…am trait. Asta in primul rand. Apoi am fost destul de ocupata cu scoala, mai ales ca liceul nostru minunat este printre putinele licee care recupereaza summitul in sambete. De altfel nici nu prea am avut inspiratie mare lucru, insa simt ca acum se ridica o codita de ce in mine.

Ieri mi-am luat boxe. In sfarsit pot sa-mi ascult rock-ul la niste boxe ca lumea, nu cacaturile de la propriu-mi laptop…care de altfel a inceput sa-mi faca ceva figuri. Sunt foarte multumita de achizite, sunt gri, dragute, nu prea mari, au si o chestie speciala pentru basi…which is good.

Tot ieri mi-am luat o plantuta. Si mi-am luat o plantuta pentru ca aveam un ghiveci. Un ghiveci pe care l-am luat pentru ca imi placea cum arata. Trebuia sa-l umplu cu ceva, nu? Sper ca o sa reusesc sa tin plantuta in viata. Momentan e verede si se uita pe geam. Va saluta.

Tot in ultimele zile trec prin experiente noi. Sunt ca un copil ce descopera o jucarie in gradina din spate si e secretul lui, neaga, sau vrea sa povesteasca tuturor. Nu ma bag in detalii ca e absolut neimportant la acest moment, dar ideea e ca…a inceput totul prin prea multe coincidete, prea multe asemanari, dar …ah. Nu mai conteaza, oricum nu o sa inteleaga nimeni ce zic eu aici.

Insa facand legatura cu ceva ce am scris eu anterior…e primavara. Florile de cais incep sa se deschida.

Pe fundal: Foo Fighters “The pretender”

Mood: Excited-happy-adored.

    Cine nu crede ca dragostea te leaga la ochi…ei bine, inseamna ca nu a iubit. Personal nici eu nu credeam….eu regina logicii, a gandirii clare. Totul dragut si pufos pana cand am incercat. Uuu…totul era…Roz. Pufos.Calduros…sau daca nu esti adept al acestor calificative (asemenea mie)…ei…atunci, gandeste-te tu singur la unele. Nu stiu cum sa ma exprim ca sa nu ziceti dupa ca sunt sado-maso sau black methal addict. Consider ca sunteti copii destepti si intelegeti.

Revenind, in ultimele zile, am avut placerea de a-mi fi amintite amanunte ce m-au facut sa rosesc. Ba am mai si citit din gandurile mele din perioada aia. Eram, de-a dreptul legata la ochi. Chestii importante se transformau in amanunte, nu vedeam ce-mi statea la 6m in fata (vedere fara acomodare) si… atat practic cat si teoretic, metafizic si metaplazic, fiziologic si anatomic eram oarba. Imi dadeai cu in caiet in cap, eu ziceam ca mi-ai dar in genunchi.

Mi-aduc eu aminte cum mi-a zis mie cineva “Ai grija cum te indragostesti prima data. Sa nu-ti pierzi capul.”. Ca orice adolescent extra increzator in propriile forte, si cu convingerea ca poate demonstra ca teoria relativitatii e gresita, mi-am dat ochii peste cap. Ei bine…degeaba. Nu a ajutat, datu ochilor peste cap nu ajuta niciodata…poate doar in a-ti primi o palma. M-am indragostit. Am fost oarba. Dupa ceva timp, m-am gandit eu asa bine, ca e cam intuneric. Mi-am luat eu esarfa roz de la ochi, si ietete! Ce vazusi?  Bine bine..inafara de soare. Mi-am vazut dragostea aruncata in cel mai noroios noroi…pe care eu, prin esarfa neno..adica…minunata, il luasem drep petale de flori de piersic. I-am aruncat o ulima privire dojenitoare si am plecat fara regrete.

O bucata din mine a ramas acolo. In locul bucaticii de suflet mi-a mai aparut din seninul cerului o bucatica de creier.

Nu ma intrebati ce fac acum…Ma indrept spre o noua bucatica de creier?

    Droguri, dragoste si suflete tinere. Da, toata lumea alearga dupa fericire, diferenta dintre oameni apare in legaura cu cat de multe sunt in stare sa faca ca sa isi atinga macar pentru o secunda visul.

Filmul prezinta prin jocul inedit al actorilor si camerelor de filmat viata, privita din doua unghiuri diferite. Unul, din partea unui cuplu…practic perfect ce incerca atingerea visului prin mijloace neortodoxe, cum ar fi drogurile, din punctul de vedere al mamei tipului, ce reazlizandu-si varsta si singuratatea, nu mai gaseste motive sa traiasca. Ajunge sa se agate de un telefon prin care este anuntata ca are sansa de a participa la un show televizat si face din simplul scop de a arata bine, un chin.

Drogurile pun stapanire pas cu pas pe personaje, personaje ce sunt distruse din interior pana la final, unde sfarsitul si sfasietoare nu ii ocoleste pe niciunul.

Este o drama intr-adevar, dar, este un film atat de reusit, incat sentimentul de gol in stomac la incheierea ultimei scene, se merita pe deplin.