FloareDeColt

Eu. Eu sunt optimista. Si sunt o optimista convinsa, am incercat sa nu mai fiu, dar nu se poate. Asa sunt eu. De aia, daca o sa fiu probabil cu un picior rupt, intr-o prapastie din care nu prea am cum sa ies, eu tot o sa incerc sperand, si daca voi ajunge la concluzia ca anumite lucruri chiar nu se pot face ma vei auzi zicand “Macar se vede un petic de cer”. Pe prieteni ii aduc cateodata la disperare cu chestia asta. Eu sunt de parere ca nu trebuie sa regreti nici un moment din viata, pentru ca oricum nu rezolvi nimic; asa ca mai bine esti fericit, iti inveti lectia si mergi mai departe cu capul sus. Sunt hotarata sa nu regret nici macar cand sufar dupa cineva, considerand ca daca merita persoana merita sa si sufar dupa ea (in anumite limite); si pana la urma, de ce sa se transforme in suferinta, de ce pur si simplu sa nu privesti totul despicat in patru si sa gasesti un motiv de bucurie in fiecare bucatica de suferinta? De ce sa ai crize adolescentino-depresive cand poti in cinci minute sa analizezi totul in cap si sa iti dai seama ca pana la urma ai tot dreptul sa fi fericit?

Eu. Eu iert. Poate prea usor. Poate o sa fiu suparata 1-2-3(maxim) zile, dar…niciodata mai mult, asta daca nu uit de ce eram suparata in cateva ore si tin macar o zi de “suparare” din orgoliu (asta e o chestie tampita dar asta e). Multi mi-au zis ca dau prea multe sanse… “Mai da tu nu te mai saturi de cate iti face?”…pai cateodata ma supar, dar daca imi trece de ce sa nu mai voirbesc cu persoana respectiva? Asta in cazul in care stiu ca nu a fost facut intentionat, pentru ca si eu sunt om si stiu cum e sa gresesti, sa-ti ceri scuze si sa te simti vinovat 2 saptamani. Omul este facut sa greseasca “din greseala”. Ce sa-i faci? Pur si simplu nu pot sa tin o suparare.

Eu. Eu dau prea multe sanse persoanelor care pana si eu vad ca nu au nici o sansa sa se schimbe. Asta nu e un lucru bun si nu va recomand sa imi urmati exemplu. Ajungi sa suferi destul, in cazul in care nu esti in combinatia +”uitat repede suparari”.

Eu. Eu sunt incapatanata. Ma mir ca numele meu nu inseamna in cine stie ce limba “incapatanare”. Eu duc si incapatanarea la extrem, in asa hal incat chiar daca stiu ca celalalt are dreptate nu o sa o spun decat cand am dovezile pe masa. Asta se intampla poate pentru ca eu am de foarte multe ori dreptate. Discursurile mi le duc pana la sfarsit chiar daca realizez ca la sfarsit voi concluziona in favoarea celuilalt. Si incapatanarea mea nu inseamna ca la sfarsit nu zic la fel de usor ca “Imi pare rau, am gresit. Ai dreptate.”.

Eu. Eu am tendinta sa fiu nesupusa. In anumite situatii, dorinta de a nu fi cineva care sa imi comande ce sa fac ajunge la ceva de genu “Nu speli si tu vasele?” iar eu desi cu 5 minute inainte ma gandeam sa ma duc sa le spal am sa zic “Nu. Le spal mai tarziu. Acum am ceva de facut.”=)) Asa ca, daca vreti ceva de la mine trebuie sa ma lasati in pace, pentru ca eu sunt destul de constiincioasa si stiu ce trebuie sa fac si cand. Sau, puteti transforma cerinta in rugaminte. Si asta merge.

Eu sunt dezordonata. Singurul lucru pe care sigur nu am sa reusesc sa-l fac niciodata e sa mentin oridinea. Pot sa fac ordine, sunt destul de organizata(in capul meu, ca altfel…), dar nu pot sa o mentin. Pot sa zic, chiar imi place ordinea, sa fie totul pus la locul lui, dar nu pot sa o tin. In momentul in care caut ceva, totul va fi aruncat pe pat, pe scaune, pe jos etc.

Eu. Eu sunt o fire schimbatoare. Trec de la o faza cu tupeu la una super inchisa, de la o faza de claritate absoluta la o faza de ceata totala, de la guraliva la tacuta. Rar mi se intampla sa fiu pe la mijloc. Totusi se mai intampla. Incerc sa se intample mai des. Am momente in care sunt foarte timida, si momente in care m-as putea duce la un necunscut si sa-l iau in brate. Asa ca…daca cineva o sa va ia in brate prin parc, asa brusc si dintr-o data, sa stiti ca sunt eu.

Eu. Eu pot dar nu fac. Si fi sigur ca nu o sa fac daca nu ma intereseaza. Daca as invata mai mult poate as fi premianta, never know, dar nu o fac cu prea multa silinta pentru ca nu ma intereseaza prea tare. Asta incerc sa schimb pentru ca realizez ca nu e prea in regula.

Eu. Eu rad. Eu rad si la tampenii, si imi place sa fac oamenii sa rada. Mi s-a zis ca atunci cand m-am nascut in loc sa plang am ras…acum nu stiu daca e adevarat sau nu…

Eu. Eu am ambitie. Pacat ca apare exact cand nu am nevoie urgenta de ea. Insa am observat ca mereu vreau sa fac ceva palpabil, ceva cu care sa ma mandresc. But, unfortunately i never know what exactly to do. Am ambitie si vreau mereu macar cu 1% mai mult decat am…pentru ca asta e legea progresului. Am observat ca am tendita sa imi doresc sa demonstrez ceva. Indiferent ce, ca sunt mai buna, ca am dreptate , ca sunt mai rapida. Daca ma gandesc mai bine, avand in vedere ca nu prea ma intereseaza ce cred ceilalti despre mine…poate ca vreau sa imi demonstrez mie ceva.

Eu. Eu cateodata sunt egoista, vreau sa am eu tot si nu ma mai gandesc la altii…dar de multe ori reusesc sa ma stapanesc, si usually i’m a good person si ajut cat pot. Probabil ca ma simt in subconstient vinovata pentru episoadele de egoism. Sunt o persoana avida de putere. Nu am de gand sa omor pe nimeni ca sa o am, dar imi place cand o am. In concluzie imi place sa controlez, sa fiu eu aia care zice “aia da. aia nu.” De multe ori am un sentiment de superioritate fata de ceilalti, dar incerc sa-l tin inchis in mine, pentru ca realizez ca in mod cert e deranjant…si sper ca reusesc. Eu sunt o persoana aproape lispita de simt national, dar ma deranjeaza oamenii nihilisti, care nu accepta ca, desi nu suntem in cine stie ce stadiu de evolutie pe aici, lucrurile totusi se misca. Stiti cum se zice: incet si sigur. Acum nu stiu cat de sigur e totu’ dar e stupid sa nu accepti ca nivelul de trai la nivelul majoritatii a crescut. Am destul de multe defecte si sper ca le-am prezentat cat de cat obiectiv( pentru ca sunt o persoana subiectiva) si la numarul lor real…desi am senzatia ca mai sunt, si le caut cu disperare in minte dar…nu mai imi aduc aminte nici unul. Aa! mai sunt si destul de rea de multe ori…de multe ori imi place sa chinui psihic oamenii just for the sake of it si mai sunt foarte foarte directa.

Eu. Eu am o frica neintemeiata de doctori. Nu stiu de ce…dar in mod ciudat, una dintre variantele de facultati e medicina. Eu nici macar nu ma imbolnavesc. Foarte rar in orice caz. Am incercat sa analizez de unde provine frica asta, dar nu am reusit. Am mai scris intr-un post anterior despre asta deci nu o sa va aburesc mai mult de atat.

Eu. Eu tind sa pierd timpul mult prea usor. Cred ca asta e hobbyul meu. Sa pierd timpul. Dar pana la urma ma distrez cand pierd timpu’…ah, defapt daca ma distrez nici nu il pierd; doar ca asa mi se repeta “Iar pierzi timpul?”, insa acum observ ca din punctul meu de vedere nu il pierd.

Eu zic ca nu sunt nici urata nici frumoasa, nici cu iq de geniu nici cu iq de Becali, sunt exact asa cum e toata lumea. Mediu.Cred ca in mare, toti oameni sunt egali. Poate ca nu am dreptate totusi. Poate ca in anumite privinte sunt mai buna decat altii si in altele mai proasta decat altii. Insa asa sunt. Si le multumesc tuturor care ma plac si imi sunt prieteni acceptandu-ma asa cum sunt, pentru ca eu nu am de gand sa ma schimb pentru nimeni…poate si doar poate…pentru mine.