Bucatica de creier.

    Cine nu crede ca dragostea te leaga la ochi…ei bine, inseamna ca nu a iubit. Personal nici eu nu credeam….eu regina logicii, a gandirii clare. Totul dragut si pufos pana cand am incercat. Uuu…totul era…Roz. Pufos.Calduros…sau daca nu esti adept al acestor calificative (asemenea mie)…ei…atunci, gandeste-te tu singur la unele. Nu stiu cum sa ma exprim ca sa nu ziceti dupa ca sunt sado-maso sau black methal addict. Consider ca sunteti copii destepti si intelegeti.

Revenind, in ultimele zile, am avut placerea de a-mi fi amintite amanunte ce m-au facut sa rosesc. Ba am mai si citit din gandurile mele din perioada aia. Eram, de-a dreptul legata la ochi. Chestii importante se transformau in amanunte, nu vedeam ce-mi statea la 6m in fata (vedere fara acomodare) si… atat practic cat si teoretic, metafizic si metaplazic, fiziologic si anatomic eram oarba. Imi dadeai cu in caiet in cap, eu ziceam ca mi-ai dar in genunchi.

Mi-aduc eu aminte cum mi-a zis mie cineva “Ai grija cum te indragostesti prima data. Sa nu-ti pierzi capul.”. Ca orice adolescent extra increzator in propriile forte, si cu convingerea ca poate demonstra ca teoria relativitatii e gresita, mi-am dat ochii peste cap. Ei bine…degeaba. Nu a ajutat, datu ochilor peste cap nu ajuta niciodata…poate doar in a-ti primi o palma. M-am indragostit. Am fost oarba. Dupa ceva timp, m-am gandit eu asa bine, ca e cam intuneric. Mi-am luat eu esarfa roz de la ochi, si ietete! Ce vazusi?  Bine bine..inafara de soare. Mi-am vazut dragostea aruncata in cel mai noroios noroi…pe care eu, prin esarfa neno..adica…minunata, il luasem drep petale de flori de piersic. I-am aruncat o ulima privire dojenitoare si am plecat fara regrete.

O bucata din mine a ramas acolo. In locul bucaticii de suflet mi-a mai aparut din seninul cerului o bucatica de creier.

Nu ma intrebati ce fac acum…Ma indrept spre o noua bucatica de creier?