Carligul

 Stai agata intr-un carlig, simti cum varfu-i rece iti agata si sfasie carnea, simti cum o picatura de sange ti se prelinge pe spate. Te-a prins. Sti ca nu trebuie sa te misti, pentru ca o sa doara mai tare, asa ca nu te zbati. Suporti durerea cu dintii inclestati si te uiti in zare. Rutina zilnica preia controlul, in special cand ai mult de invatat. Intri asa…intr-o inertie. Nu te zbati sa scapi, pescarul nu-i aici, si daca, carligul iti ajunge in inima, iti moare sufletul.

Astepti. Astepti. Pesacarul mai vine, se mai uita la tine…Nu s-a hotarat inca ce va face cu tine. Te lasa sa mori? Te prajeste si te mananca? Poate iti da drumul…gandul te infricoseaza. Nu vrei sa-ti dea drumul. Asa ca te rogi sa te ia acasa, sa te panseze si sa te aseze intr-un acvariu dragut, cu tub din ala pentru oxigen si ilmunare nocturna.

Eu vreau si un lemn din ala. Stiti voi, un lemn natural, din ala din Galapagos.