Ion si Ana

Ion, tipul omului ipocrit si avar. Ana, tipul idragostitei naive. Ea e bogata. El o ia de nevasta numa’ pentru pamanturi. Ana il ia de sot numai din dragoste. Tatal ei nu le da pamanturile. Ion isi bate joc de Ana. Ana moare. Ion- moare.

Asta era atunci…Cand citesti, te poti gandi ca e o poveste. Insa…chiar nu vezi? Majoritatea personajelor nu-ti provoaca greata? Si totusi cartea te tine in suspans. Tot o citesti…si citesti… O citesti cu un gust amar in gura. Conturul fiecarui personaj se autodistruge…fiecare personalitate e plina de viermi. Daca scurmi nitel’ iese toata scarbosenia la suprafata. La sfarsit mor. Ambii. Ti se pare exagerat. Totul ti se pare o nascocire. Te gandesti ca Rebreanu a innebunit si a creeat o succesiune de evenimente ireale. Si totusi…

Nu e asa si acum? Nu sunt aceleasi situatii? Carcterele schitate in roman n-au oare ca scop evidentierea unor realitati dureroase? Oare chiar nu gasim femeia indragostita si naiva si acum? Oare nu gasim femeia folosita? Oare nu gasim oameni sireti? Egoisti? Sau poate trebuie sa va uitati dupa cei care si-au gasit cealalta jumatate. Adevarata jumatate. Laura si Pintea. Ia mai ganditiva un pic. Deschideti ochii si uitativa in jur. Cand intoarcem ultima fila ramanem cu impresia unor mentalitati demodate…dar este adevarat? Eu zic ca nu. Si in zilele noastre exista la fel de multe femei care traiesc doar pentru a se marita si la fel de multe care sunt pur si simplu ignorate de soti. Lasate in bataia de joc a lumii. La fel va exista si barbatul care este orbit de gelozie, care iubeste cu adevarat si este tratat cu tot dispretul. Care isi da si sufletul si ii este intors spatele.

Revenind, oare nu a vrut Rebreanu sa ne atraga atentia ca ceva nu e inregula? Poate avem noi impresia ca probleme societatii sunt altele…dar in esenta tot alea de acu 300 de ani sunt. Si vor ramane in esenta aceleasi si pentru urmatoarele generatii. Dar noi nu realizam treburile astea…facem aceasi greseala ca Ion, Ana, Baciu si George. Ne intereseaza fericirea momentanta, suntem naivi, batjocoritori, avari si zgarciti. Ne credem superiori si in loc sa reparam, stricam.

Intradevar…e mult mai usor sa ne ascundem in spatele unui zid de nepasare si necunostiinta in loc sa ne infatisam cu palosul sa infruntam adevarul. Stiau ei ce stiau scriitorii, prin moartea personajelor incercau sa indrepte societatea. O moarte metaforica…ar trebui sa ne puna pe ganduri din cand in cand. Macar dupa ce inchizi cartea si o pui pe etajera.